de Maria Leonarda Correddu
Sa poesia a boluest un’espressione de arte tìpica de sas culturas a traditzione orale, règulas mètricas
chi si adatant a sas temàticas prus diversas.
Sos datos istòricos nos contant s’usu de sa poesia a bolu tra gregos e romanos e finas a dies de oe. Sa poesia a bolu naschet tra pastores e massajos chi meledant e cuncordant rimas in su mudìmene de sas campagnas, tra artesanos e professionistas chi leant ispiratzione dae sa vida fitiana.
Su poeta improvisadore aunit connoschèntzias e capatzidades de las impreare a su momentu giustu, ispiratzione, capatzidade de
mudare sos ascurtadores in cussos chi leant parte a sa creatzione artìstica.
Definida un’arte literària, unu giogu linguìsticu, un’isport de paràulas, un’ispàssiu enigmìsticu, sa poesia a bolu mudat de borta in borta. Sa pràtica sua est difusa in totu su mundu in limbas diferentes, istruturas mètricas e cadèntzias melòdicas, cun o sena coros o istrumentos musicales.
Sa poesia a bolu in Sardigna
Sa Sardigna, comente totu sas natziones chi s’acherant a su mare Mediterràneu e no a custu ebbia, at una traditzione manna de oralidade in versos. Sa poesia orale de sos sardos s’est espressada e fintzas oe est gasi, cunistrofas e metros de cantu diferentes.
In sa gara logudoresa, e in sa matessi manera fintzas in cussas de sa Toscana e de su Làtziu, dae carchi sèculu a dies de oe s’est afirmada s’otava rimada in endecasìllabos. Sos poetas cantant sas rimas paris cun unu concordu, un’unione intre poesia e mùsica chi est pròpiu una forma de arte de grande efetu e resessit a trasmìtire a sa gente su chi su poeta cheret nàrrere.
Poetare in versos in su mundu esistit dae tempos antigòrios. In annos prus afaca a nois, su canònigu Giuanne Ispanu nos at lassadu sa testimonia chi cust’arte, giai dae su 1800, fiat isparghinada in ogni bidda de sa Sardigna.
Ma su chi contat de prus pro sas garas est sa data de su 1896, cando su poeta improvisadore Antoni Cubeddu de Otieri, at àpidu sa bona idea de nche fàghere pigare a su palcu sos poetas, faghende ascurtare sas garas de poesia a tota sa pratza, cussa poesia chi finas a tando fiat inchizonada intro de tzilleris o in cuiles. Cust’idea geniale at permìtidu a su poeta mannu de Otieri de pònnere in firmu a pagu a pagu ischemas e sustàntzia de sas garas in pratza e de lòmpere a temas altos, chi ebbia como si podent tratare cun finesa.
Oe a sas garas leant parte duos o tres poetas e si presentant a sa gente cun cale si siat argumentu. Cando finit sa parte de esòrdiu sunt tirados a sorte sos temas, chi chie organizat, pro su prus su comitadu de sa festa de sa bidda, at seberadu. Sos temas sunt pro su prus una còpia de contràrios, vìtziu e virtude, òdiu e amore, coràgiu e timòria, gherra e paghe, ma carchi borta, cando b’at prus poetas in gara, non sunt semper gasi a tesu in s’argumentu.
Sos poetas improvisant e su cuncordu a tenore cantat a sa fine de ogni còpia de versos, e puru a sa fine de ogni istrofa, cun unu tonu diversu. S’iscuta chi cantat su tenore a sa fine de ogni otava permitit a s’àteru poeta de tènnere su tempus pro sestare mègius sa risposta. A finitia de sa gara ogni poeta cantat unu sonete de adiosu. Finas a su 1976, sas garas finiant cun una moda, chi non fiat improvisada e fiat rimada in versos retrogrados, pro custa resone, ca l’allargaiant dae s’improvisatzione pura, Cubeddu no aiat mai atzetadu.
E cando nche l’ant bogada dae sas garas, b’at àpidu chie s’est arrennegadu.
Sos cantadores mannos sardos
Si si diant chèrrere classificare sos cantadores pro grupos generatzionales, sa prima generatzione de sa finede s’Otighentos diat a èssere de definire belle “mìtica”. S os nùmenes sunt cuddos importantes tramandados dae una buca a s’àtera in sas biddas de s’ìsula. Sunt giai cunsagrados in s’istòria comente sos “poetas” mannos de su tempus coladu, cuddos chi ant ischidu prenetare sa bona sorte de sa “gara” a pustis de sa regularizatzione fata in su 1896 dae Antoni Cubeddu.
In custa classificatzione de sos talentos poèticos chi ant connotu s’istòria de sos palcos, sa segunda generatzione est sa chi at paradu fronte a sa proibitzione clèricu-fascista de sos annos Trinta e chi achistat calidade e fama in tota sa Sardigna. Remundu Piras e Barore Tuccone sunt sas duas figuras chi si distinghent dae totu sas àteras pro abilidade poètica e fortza personale.
A die de oe su mundu de sas garas poèticas “a bolu” est galu briosu e biu, mancari totu sas dificultades dèvidas a sa minimada de interessu de sa gente in sas pratzas.
Sa poesia bolu in Biddanoa Monteleone
“Remundu Piras devet èssere cunsideradu de importu mannu intro de sa cultura de sa poesia in Sardigna pro cumprendere su passazu dae s’oralidade a s’iscritu e in su matessi mamentu no podimus cumprèndere a pienu totu su chi at iscritu e cantadu in poesia si no tenimos contu chi isse est retzidore ativu de sa traditzione orale de seculos passados. Custa traditzione chi issu in carchi modu aiat giai mudadu, in formas e in temas, dae sa chi fiat solu oralidade, comente fiat in antis chi pigheret a su palcu in su 1924” (tzit. Nenardu Sole).
Su chi su poeta Remundu Piras trasmitiata sa gente cando improvisaiat, benit male a lu nàrrere ascurtende ebbia o iscriende sas registratziones de sas garas, ca mancant totu cussos signos chi sunt dadosdae su tonu de sa boghe, b’at versos chi legende.los parent ismetricados ma cantados sonant bene,dae s’espressione de sa cara, dae sos movimentos de sos bratzos e de totu su corpus chi su poeta Piras usaiat che chi esseret un’atore. Semper biu est restadu s’ammentu de cando si nche pesaiat reu cun sa risposta pronta, in antis chi s’aversàriu de su momentu aeret cumpridu s’otava sua.
In prus aiat unu donu mannu, cando issu cantaiat in sos palcos, non fiat poeta ebbia, ma puru ambasciadore de sa gente sua,de sa vida fitiana issoro. Narant chi Piras resessiat a fàghere prànghere e rìere, passende dae versos sèrios a versos brullanos in sa matessi gara.
Pro custos e àteros motivos, Remundu Piras bi teniat meda a fàghere ischire chi issu si cunsideraiat fìgiu de s’iscola manna de sa poesia biddanoesa.
Un’iscola severa, naraiat, iscola de poesia e de vida, prena de poetas mannos e sena cuss’iscola, naraiat issu, non fiat pòdidu èssere su poeta famadu e connotu in tota sa Sardigna e puru in su Continente.
Bufare s’abba de su Paradisu, una funtana chi s’agatat ancora a pagos chilòmetros dae Biddanoa, “faghet s’òmine poeta”, e sa poesia Ispiju limpiu, chi Remundu Piras at dedicadu a sa mama, est una metàfora chi servit a inditare s’abbundàntzia de sa bena de poesia chi b’aiat in sa bidda sua.
Remunudu Piras
Su 21 de maju de su 1978, in domo sua in Biddanoa Monteleone, morit su poeta Remundu Piras, cunsideradu dae totus su poeta, su cantadore a bolu prus mannu e prus importante de sa Sardigna.
Remundu Piras, pro totus tziu Remundu, est nàschidu in Biddanoa Monteleone su 29 de Santugaine de su 1908 e at cumintzadu a cantare in sas garas su 28 de abrile de su 1924, in Montresta pro sa festa de Santu Cristolu, galu no aiat cumpridu sos 19 annos, contra a unu de sos cantadores prus mannos de su tempus, Antoniandria Cucca de Ossi.
Dae tando su poeta de Biddanoa Monteleone at cumintzadu una carriera manna e lughente chi l’at bidu cantende paris cun totu sos poetas prus famados de su 1800 in totu sos palcos de Sardigna, paris cun Cucca fiant poetas/rivales cun issu Antoni Cubeddu de Otieri, Antoni Farina de Òsile, Pitanu Morete de Tresnuraghes, Barore Testone de Bonolva.
Ma su momentu prus de importu pro sa crèschida de Remundu Piras comente poeta e pro sa carriera sua est istadu s’incontru cun Barore Tuccone, buddusoinu, binti annos prus betzu de issu, chi fiat emigradu a Frantza ma fiat dèvidu torrare pro andare comente sordadu a sa Gherra Manna. Sa gente aiat bidu luego in Piras e Tuccone paris sa còpia prus distinta de poetas e, gasi, dae tando aiant comintzadu a si pùnghere in su palcu in garas atzesas e charchi borta fintzas aspras comente sa de su 1928 in Buddusò, cando sa giuria aiat dadu su prèmiu a Remundu Piras e Barore Tuccone non fiat de acordu. Pro custu motivu sos poetas non si sunt prus faeddados pro paritzos annos ma in su palcu ant semper sighidu a cuntierrare in versos.
In su 1932, pro sa denùntzia de sa Crèsia, s’autoridade de politzia fascista de tando aiat proibidu sas garas de poesia e su poeta biddanoesu, comente totu sos àteros poetas, est istadu custrintu a si cagliare. In su 1937, cun su proibitzione de tratare temas de polìtica e de religione, sos àteros poetas sunt torrados a cantare, ma Remundu Piras no aiat l’atzetadue est torradu subra de sos palcos ebbia in su 1945.
Ebbia tando torrant sas isfidas cun Tuccone, finas a sa morte de su poeta buddusoinu, in su 1969. Ma Remundu Piras at cantadu meda puru cun Antoni Piredda de Tiesi, Pepe Sozu de Bonolva, Juanne Seu de Tzaramonte, Frantziscu Mura de Silanos e Màriu Màsala, issu puru silanesu.
In s’istòria de sas garas, sa figura de Remundu Piras at un’importu de balore ùnicu, sa gente li cheriat benepro sas creatziones poèticas bellas chi fiat capatzu de imbentare, ca fiat gherradore in sa defensa de su tema e ca bi poniat sentimentu e ànima, mancari una maladia de sa boghe l’aeret dadu agheju in sos ùrtimos annos de garas.
Remundu Piras est istadu fintzas unu poeta bonu de meledu e de iscritura, unu poeta de taulinu, comente cumproant sas regortas imprentadas a pustis de sa morte sua, sas prus nòdidas sunt: Mistèriu (1979), Bonas noas (1981), A bolu (1983), Sas modas (1985), contivigiadas pro su prus dae Pàulu Pillonca, chi ant àpidu un’isparghidura populare manna meda. In su 1977, pagos meses in antis de mòrrere, iscriet su sonete “No’ sias isciau”, divènnidu un’ispètzia de manifestu de sa tutela de sa Limba Sarda.
In su 2008, in ocasione de sos trint’annos dae sa morte de su poeta, sa Regione Autònoma de sa Sardigna at impreadu unos cantos versos de su sonete pro tzelebrare “Sa die de sa Sardigna”. Galu a dies de oe Remundu Piras est unu riferimentu netzessàriu, chi non podet mancare, pro sos apassionados de sa poesia e de sa limba sarda. Su nùmene suo benit ammentadu in cunvegnos, publicatziones, prèmios literàrios e puru cun s’intitulatzione de carreras e pratzas in paritzas biddas de sa Sardigna. Remundu Piras est unu poeta chi at fatu onore mannu a sa bidda sua, Biddanoa Monteleone, e a tota sa Sardigna.
